Caratul este unitatea de măsură divizibilă în 100 de puncte utilizată pentru evaluarea diamantelor şi perlelor, având drept corespodent în sistem a 200 mg. Ca o consecință a denistății pietrelor, nu poate fi stabilită o corespondență precisă cu alte mărimi, cum ar fi spre exemplu lățimea.
Tradiția estimării greutății diamantelor prin comparație cu orezul în Extremul Orient a menținut până în zilele noastre echivalarea unui carat cu patru boabe (grainers).
Acesta nu trebuie confundat cu karatul, respectiv unitatea de certificare a purității aurului, greutatea în carate reprezintând principalul criteriu ce influenţează preţul unui diamant.
Ca o consecință a rarității - mai puţin de una dintr-un million de pietre brute pot da un diamant finisat de 1 ct- valoarea în carate nu dezvoltă un raport de comparație într-un sens direct proporţional. Spre exemplu, un diamant cu o greutate dublă poate avea un preţ chiar şi de patru ori mai mare.
În condiţiile în care prin şlefuire se pierde între 40 şi 60% din greutate, valoarea în carate reprezintă primul reper în procedura tăierii, maeştrii adaptându-şi munca pentru conservarea greutăţii. Adiacent, creația bijutieră distinge totodată și menţiunea TW (total weight) ce desemnează greutatea totală a pietrelor dispuse într-o piesă. Un diamant solitaire va fi întotdeauna mai scump decât un buchet de pietre cu o greutate totală echivalentă, tocmai ca urmare a rarităţii sale.
Ca investiție se recomandă achiziția unor pietre ce ating o valoare rotundă în carate. Într-o perspectivă opusă, achiziția unei pietre de 1,90 ct, spre exemplu în favoarea uneia de 2 ct – o diferență imperceptibilă ochiometric- va aduce o considerabilă economie de cost.
